Plec și vin, pe drum de dor,
Simțind al pâinii gust amar,
Și zilele se scurg în zbor,
Trecând al patriei hotar!

Pe-același drum, tot vin și plec,
Și-n a vieții mele carte,
Nici nu mai simt cum anii trec,
Între acasă...și departe!

Când alergând desculț prin rouă,
Când istovit de-atâtea ploi,
Mi-e ruptă inima în două,
Între iubire...și nevoi!

Viața, cu-ntregul ei alai,
Mă poartă într-un fel anume,
Din colțul meu frumos de rai,
Spre un alt colț...un colț de lume!

În suflete adeseori,
Stau lacrimi ce nu pot să iasă,
Căci suntem doar bieți călători,
Plecați prin lume de acasă!

În goana noastră după bani
Și-n nebunia de-a tot strânge,
Pierdem în schimb din viață ani
Și chiar puterea de-a mai plânge!

Imuni la tot ce ne-nconjoară,
Nu mai simțim ce e iubirea,
Și parcă-ncepe să ne doară,
Paradoxal...și fericirea!

Printre al anilor șirag,
Când vreo durere ne înfrânge,
Să vrei să plângi pe-un umăr drag,
Nu ai pe umărul cui plânge!

Și prin viața trecătoare,
Loviți în suflete de ploi,
Bieți pelerini, prin lumea mare,
Purtăm durerile cu noi!